Peste original din China, a fost adus in tara noastra in 1960, in stadiu de pui, pentru a fi aclimatizat in apele naturale si, in special, in lacuri si helestee. Pe capul mare, neacoperit de solzi, ochii sunt asezati in jos, sub nivelul gurii. O creasta (carena) ascutita se intinde de sub opercul, pana la inotatoarea anala.
Gura este mica, cu buze subtiri si armata cu dinti faringieni mari, latiti, care servesc la sfaramarea, dar mai ales la macinarea hranei, formata din plancton, mai ales vegetal. Spre deosebire de crap, aceasta specie consuma toata viata plancton si, destul de rar, insecte si moluste mici.
Corpul este acoperit cu solzi mici si are linia laterala curbata in jos, elemente care il deosebesc de celalalt peste chinezesc - Ctenopharyngodon idella - care are solzi mari ca la crap, si linia laterala dreapta. De o importanta deosebita este ca aceasta specie de peste creste foarte repede, cu mult mai repede decat pestii nostri. La varsta de 1 an are 700 g... iar la 3 ani, 4 kg.
Hranindu-se cu plancton, aceasta specie nu este concurenta cu hrana crapului, care consuma in special hrana de fund. Acest peste are o carne foarte gustoasa, bogata in grasimi.